The French were right all along
Una dintre ideile fixe ale francezilor, cel puțin cei cu care m-am intersectat eu de-a lungul timpului, e că nu trebuie să ai încredere în americani. Nu știu dacă e împărtășită de toți, dar am avut întotdeauna senzația că îi detestă mai rău decît pe englezi. Nu știu dacă de la De Gaulle încoace sau dacă dinainte, dar am ajuns să le dau dreptate.
Context
în ultimele zile, administrația Trump a făcut tot posibilul să facă praf orice mai rămăsese din urma de decență a imaginii Americii. Decizii fără sens, fără vreo judecată anume, impulsive
dacă era un singur lucru care avantaja Statele Unite, acela era imaginea de stabilitate. Ai acolo un partener de cursă lungă, știi că nu te calcă pe cap precum rușii, care se ține de cuvînt, cu o economie solidă în care poți să investești etc.
în ultimele vreo șase zile, Trump s-a răzgîndit de vreo trei ori. Punem taxe vamale. Ba nu, le amînăm. Ba punem taxe și mai mari. Ah, stai, poate nu, oups!, fake news, dar uite că și-a mai revenit bursa
Ce s-a întîmplat
Trump a încercat un bluf. L-a făcut precum programatorii, facem deployment în producție vineri după-amiază, dacă e să crape ceva, vedem luni, cînd ne întoarcem la birou. Și s-a întîmplat fix ca în IT, miercuri a început procesul de disaster recovery
în primul rînd, n-a ținut bluful cu Canada. Prim ministrul canadian, Mark Carney, a ripostat cu propriile taxe vamale. Îl ajută, probabil, și faptul că e în campanie electorală, dar a răspuns
în al doilea rînd, n-a ținut blful cu China. China a devenit atît de mare, încît își permite să piardă o parte din comerțul cu SUA. Exporturile către SUA reprezintă doar 15% din total. Vor fi loviți, nu se vor simți foarte bine, dar nici groaznic nu va fi
chinezii au ripostat cu propriile taxe vamale. Cînd Trump a anunțat taxe și mai mari, China a anunțat la rîndu-i mărirea taxelor. Însă unde au dat cu putere a fost la datoria publică a SUA. China a început să vîndă creanțele, iar asta a forțat ca vînzarea de bonduri americane să vină cu dobînzi mai mari
pe românește, asta înseamnă că a obligat America să se îndatoreze mai scump. Vînzarea creanțelor e și una dintre armele pe care le are Canada, dar pe care încă nu le-a folosit. Și nu doar Canada. Iar America e o țară care trăiește pe credit și care depinde de împrumuturile alea
de departe cel mai rău însă a fost că a început să pice bursa. Și nu doar bursa, ci tot mai multe afaceri mici și medii au început să anunțe că sînt la doi pași de a se închide. "Mută producția înapoi în America" nu ține atunci cînd nu poți cultiva cafea în Idaho. Sau cînd nu vine să se angajeze nimeni la tine ca să produci șaibe de 0.25 cenți bucata cu marjă de profit invizibilă, din care nu-ți permiți să plătești nici angajații. Sau cînd socotești că producția unui iPhone în SUA ar duce prețul la 31.000 dolari pe bucată
la final, a pus capac Uniunea Europeană, care a anunțat taxe vamale etapizat, urmînd ca de la 1 decembrie să lovească exporturile de soia, adică exact produsul cel mai profitabil pentru americani în comerțul transatlantic cu produse agricole
Deznodămîntul
cu bursa în picaj, cu dobînzile în creștere, cu tot mai multe afaceri preconizînd falimentul și, implicit, concedierea a sute de mii de oameni (văzusem azi o estimare chiar de două milioane), Trump a făcut ce era de făcut, s-a calmat pentru moment
Concluzii
francezii au avut dreptate: nu poți și nu trebuie să depinzi de americani. Mai ales dacă ești o țară mică, precum România. Drept dovadă, deja se pune problema ca SUA să retragă cel puțin jumătate dintre militarii detașați în Europa de Est (adică România, Polonia etc.)
ne place sau nu, trebuie să devenim naționaliști economic. Aș zice naționaliști europeni, mai exact. Asta înseamnă să facem ce fac britanicii: la tot ce înseamnă licitații publice, să aibă prioritate companiile europene (fără chinezi, turci șamd. la construcția de autostrăzi, de exemplu); înainte de a cumpăra din China, să căutăm alternative europene; să vedem care sînt industriile unde continentul scîrțîie și să vedem cum putem investi acolo: datacenterele sînt extrem de importante în momentul ăsta, microchip-urile, creat legislație, oferit subvenții, orice pentru a aduce cît mai multă producție în Europa, etc.
deja știm că Trump e pornit împotriva UE, trebuie să ne uităm la care sînt dependențele pe care le avem față de SUA și să începem să investim acasă: ce importăm și am putea produce noi? Sigur, va fi greu pe zona de energie (LNG, unde Trump cerea o garanție că Europa va importa de 350 miliarde euro anual contra ridicării taxelor vamale; practic, șantaj pe față)
pentru România, debirocratizarea masivă și simplificarea tuturor procedurilor care pot fi simplificate. Nu putem să așteptăm cinci ani ca să pornim o exploatare de gaz în Marea Neagră. Dacă-ți vine Rheinmetall să producă obuze, nu te poți împiedica de cineva care vrea o șpagă. Dacă vrei să aduci TSMC în România să producă microchip-uri, tai în carne vie. Dacă ai nevoie de transporturi bune, nu pierzi trei ani aștepînd să se termine procesul cu Țața Floarea care vrea cu 200 euro mai mult pe terenul expropriat, te vezi tu după. Și, de departe, transporturile feroviare. Infrastructura feroviară trebuie refăcută urgent la nivel de 250km/h.
nu putem să fluierăm la lună. Nu ne mai permitem să facem investiții doar dacă ne iese și nouă o șpăguță. Mai zic o dată, poate se aude la domnii politicieni acolo în spate: nu ne mai permitem să facem investiții doar dacă ne iese și nouă de o șpăguță, angajat o amantă, primit o mașină de serviciu mai de doamne-ajută
francezii au avut dreptate: nu poți avea încredere în americani. Am văzut cu toții cum stă treaba cu "partenerul strategic"